În spaţiul general al oficiului un rol esenţial îl joacă biroul şefului – aici are loc desfăşurarea şedinţelor, întrunirilor, se semnează documentaţia de afaceri, se adoptă decizii majore, şi, prin urmare, amenajarea, mobilarea şi designul biroului necesită să fie executate la cel mai înalt nivel.
Daca spaţiul permite, biroul şefului, pe lângă masa de lucru, poate fi dotat şi cu o masă de negocieri.
De regulă, în oficiile moderne, biroul şefului ocupă un spaţiu mic, iar birourile pentru negocieri sunt mai spaţioase, întrucât o mare parte din timp managerii companiilor mari îl petrec în birourile de negocieri, şi nu la locurile sale de muncă.